Proiectul extrașcolar ”You can do it - educație nonformală în sistem outdoor”, desfășurat la Liceul Teoretic ”Avram Iancu” Brad, în parteneriat cu Școala Gimnazială ”Horea, Cloșca și Crișan” Brad și Școala Gimnazială ”Ion Buteanu” Buceș, se află pe ultima sută de metri. Iar împreună cu el, și activitățile de inovare socială.
Printre rezultatele așteptate, în cadrul inovării sociale, poate cel mai important este realizarea Manualului de Educație Outdoor, care reprezintă o încununare a eforturilor tuturor celor implicați în proiect, de la managerul acestuia, la coordonatori, experți, instructori și elevi. Manualul se vrea o sinteză absolută a proiectului nostru, un rezultat binemeritat și remarcabil al celor peste 12 luni de muncă și inovație, în domeniul educației nonformale outdoor.
Manualul este simplu și complex, în același timp, având o structură impusă, încă din formularul de aplicație. În cele peste 500 de pagini, el adună rezultatele esențiale ale întregii echipe de proiect. Manualul începe cu un Cuvânt înainte al managerului proiectului, directorul Liceului Teoretic ”Avram Iancu” Brad, prof. Bogdan-Mihai Ștefan. O primă parte substanțială din cuprins îl reprezintă cea referitoare la Preliminarii, în care sunt abordate aspectele generale ale proiectului: obiective, context sau sustenabilitate. Capitolul I este și cea mai vastă parte a lucrării. El cuprinde principalele Metodologii de implementare a activităților proiectului, din toate domeniile desfășurate în proiect, fiind o dovadă a implicării și seriozității experților și instructorilor săi. Capitolul II se intitulează Metode și instrumente utilizate în proiect și cuprinde, așa cum îi spune și numele, câteva dintre cele mai eficiente metode de lucru aplicate în educația nonformală outdoor și care contribuie, implicit, la dezvoltarea personală și profesională a grupului țintă. Aceste metode sunt inutile fără conștientizarea unor Reușite și lecții învățate, de fapt, titlul Capitolului III. Este cel mai succint capitol, însă are o valoare foarte mare, în economia desfășurării proiectului, deoarece toate articolele cuprinse aici sunt adevărate mărturii ale experților și instructorilor proiectului, mărturii ale reușitei, emoțiilor și satisfacției participării și finalizării acestui proiect.
Chiar dacă realizarea acestui manual a fost o sarcină și un rezultat așteptat în cadrul activității de inovare socială, lucrarea rămâne un reper al eforturilor comune tuturor celor implicați și, sperăm noi, un model și o sursă de inspirație pentru alți colegi din alte școli, care doresc să aplice pentru proiecte de educație nonformală. Îl împărtășim cu drag, în toate școlile din județul Hunedoara și nu numai, și sperăm că sloganul proiectului,”You can do it”, va fi preluat cu interes și dăruire de toți cei care pun educația nonformală, dacă nu pe primul loc, cel puțin pe un loc de frunte, în formarea și devenirea elevilor noștri. Manualul de Educație Outdoor poate fi consultat și descărcat de AICI.
Expert inovare socială și coord. manual,
Prof. Fărău Adrian